sâmbătă, 25 ianuarie 2014

FARMECUL COPILARIEI

            E un adevărat regal să-i priveşti pe aceşti copii, de toate vârstele, cu cei mai fascinanţi ochi de pe planetă, cu cele mai senzaţionale chiote de râs si de o ingeniozitate  a imaginaţiei, sclipitoare. Fericiţi sunt părinţii acestor comori, izvoare inepuizabile de candoare,  gingăşie şi frumuseţe, fericită şi norocoasă  sunt şi eu, de fiecare dată când,  râsetele şi voioşia lor ,,inundă” biblioteca  „fermecată, fascinată” de prezența lor, dorită și cu drag așteptată.
             Săptămâna aceasta, Iacob, care împlinește 4 ani, de Ziua Unirii, 24 ianuarie, mi-a explicat cum se fac clătitele:
            „ - Mami amestecă bine făina, laptele și oul, tati pune cu o lingură, în tigaie aluatul și eu le umplu cu gem, le învelesc, apoi  le mâncam. Eu mănânc două.”
             Rebeca , 4 ani, când a venit după ea, a întrebat-o mirată ,pe mătușa ei:
        ,,- Di ce-ai vinit asa di repide?”
              Ana-Maria,7 ani, locuiește în Beznea și a rugat-o pe mama ei să cumpere o casă în Bratca, mai aproape de bibliotecă, pentru că vrea să vină in fiecare zi și să stea mai  mult ca să mă ajute  pe  mine.

              Îi ador pe acești prichindei care-mi încarcă sufletul cu o doză uriașă de frumusețe, de bucurie, de iubire și fericire.









ICOANE PE STICLA SI VASE DIN LUT ALB

           Timp de aproape o lună şi jumătate, în biblioteca noastră au fost expuse  icoane  pictate pe sticlă şi vase din lut  alb de la Vadul - Crişului. Icoanele au fost pictate de talentaţii copii din clasa a VI-a  ai Şcolii gimnaziale nr. 1 din Beznea sub îndrumarea  prof.  Şchiop Marius Florin,  iar vasele din lut alb au fost realizate cu pasiune, la cercul  olarilor sub îndrumarea prof. Hasaş  Maria. Vizitatorii au admirat şi  au apreciat talentul copiilor, iar d-na  Ani Precup, asistent medical, colecţionară îndrăgostită de artele frumoase şi, la rândul ei dăruită cu talent pentru pictură, a cumpărat o icoana, spre bucuria şi încântarea fetiţei care a               pictat-o.

            Felicitări celor doi profesori pentru dăruire şi pasiune, pentru cultivarea gustului pentru frumos, pentru dragostea faţă de tradiţiile si meşteşugurile  moştenite de la străbuni şi continuarea lor prin aceşti copii minunaţi.






24 Ianuarie

În data de 24 ianuarie poporul român sărbătoreşte în fiecare an Unirea Principatelor. La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este votat, unanim, Domn al Moldovei si Domn al Ţării Româneşti, de cele două camere de deputaţi, mai întâi de cea de la Iaşi, apoi şi de cea de la Bucureşti.
              Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a susţinut unirea celor două principate, Moldova şi Ţara Românească. Cuza a fost ales el domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti pe 24 ianuarie 1859.
              Unirea celor două principate româneşti, va fi acceptată de puterile europene la Congresul de la Paris, din data de 18 octombrie 1858. Trei ani mai târziu, unirea a fost declarată oficială, la 24 ianuarie 1862, numele noii ţări fiind România, iar capitala stabilindu-se la Bucureşti.




vineri, 17 ianuarie 2014

RECITIDU-L PE EMINESCU



            ,,Dacă vrei să nu te repeţi vorbind despre Eminescu ai alta soluţie la îndemâna: să-i reciteşti pur şi simplu poeziile. Vei găsi în ele , la fiecare nouă lectura, ceva surprinzător”
                                                                                      Alex Ștefănescu
           

             Urmând acest sfat atât de veridic, în zilele de 14, 15 și 16 ianuarie , cu emoții și sfiiciune, cu o imensă dragoste, am trăit copleșiți de spiritul eminescian.
           Preșcolari, școlari, liceeni și tineri din comună  au participat  la activitățile dedicate  aniversarii celor 164 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, dramaturgului, ziaristului și gânditorului Mihai Eminescu. Liceenii au recitat ,,La mormântul lui Aron Pumnul”, ,,Luceafărul”, ,,La steaua ”, ,,Atât de fragedă". Școlarii au citit ,,Ce te legeni”,,Lacul” , ,,Floare albastra”, apoi am cântat cu toții ,,Sara pe deal”, ,,Mai am un singur dor”.
          Expoziția și prezentarea power point cu aspecte din viața si  opera  poetului ne-au întărit convingerea ca Eminescu a fost o personalitate copleșitoare, care i-a uimit, i-a impresionat pe contemporani prin inteligența sa,  prin memorie, curiozitate intelectuală, cultură, prin farmecul și bogăția limbajului.

          Nouă, tuturor, celor care-l iubim , ne este mereu DOR de DOMNUL EMINESCU.







luni, 13 ianuarie 2014

ORA DE MUZICĂ

                 Cei mai mici şcolari, grupa pregătitoare, s-au dovedit, la începutul acestui nou an, cei mai mari iubitori ai bibliotecii şi ale comorilor ascunse între coperţile miilor de cărţi de pe rafturi.
                 D-na prof. Novac  Aurica a dorit să-şi desfăşoare ora de muzică în spaţiul primitor al bibliotecii, iar micuţii au fost entuziasmaţi şi au cântat din tot sufletul.  Şapte ianuarie fiind şi o zi importantă , închinată Sfântului Ioan Botezătorul, copiii şi-au sărbătorit colegii cu prenumele Ion şi Ioana, le-au cântat ,,la mulţi ani” și le-au dăruit, cu generozitate, sărutări, îmbrățișări și aplauze.
                 D-na prof. le-a citit și poezii de M. Eminescu și G. Coșbuc, apoi prichindeii au luat cu asalt rafturile de cărți frumos ilustrate.

                 La plecare au primit energie, din cutia fermecată cu dulciuri, iar ei, n-au uitat să-mi mulțumească și să-mi dăruiască îmbrățișările lor ,,calde” , și ,,dulci”.



duminică, 5 ianuarie 2014

Urare

                                        URARE


Vă doresc un an 2014 cu multe bucurii şi împliniri. Să reveniţi în lumea fascinantă a cărţilor ca la cel mai bun prieten. 
Succes!