luni, 18 septembrie 2017

ELEVII DIN HAMBURG DIN NOU ÎN BRATCA

Nouăsprezece elevi din Hamburg, însoţiţi de trei profesori, au sosit din nou la Bratca, pentru 10 zile, în schimbul de experienţă cu liceenii din comună şi, ca în fiecare an, poposesc  şi în bibliotecă. De fapt, au fost prezenţi în bibliotecă, aproape zilnic dar, cea mai interesantă şi mai spectaculoasă a fost ziua de joacă  dăruită  micuţilor cititori. Foarte repede s-au împrietenit, au cântat şi s-au jucat imitând diferite animale; un prilej minunat pentru a învăţa cuvinte în limba germană, engleză, franceză şi, bineînţeles, în română, pentru musafirii din Germania.
Profesorul Kala a acompaniat la chitară cântece vesele în germană şi franceză: "Si tu as de la joie au Coeur", "Sur le pont d`Avignon".

   Cu toţii  am aplaudat  frenetic talentul  copiilor din Bratca  şi al tinerilor din Hamburg.








Un comentariu:

  1. Ma bucur ca parteneriatul romano-german merge mai departe de atitia ani.Am beneficiat si eu de aceasta experienta in urma cu citiva ani cu ajutorul prietenei mele Ioana Sturz si cu acordul sefului meu de la acea vreme Lazar Laurentiu.A fost o experienta unica ,frumoasa prin care am putut vedea cum este un oras european mare,cum sunt oamenii si obiceiurile.Orasul este incredibil de mare si frumos,oamenii ar mai putea invata de la noi vizavi de ospitalitate si de caldura sufleteasca iar politicienii nostri si statul roman ar trebui sa invete de la ei sa sprijine oamenii si sa ajute la bunul mers al lucrurilor si in cele din urma a tarii.Ar fi multe lucruri de invatat de la ei dar cei care sunt in masura sa faca aceste lucruri nu le fac.Le multumesc tuturor celor care m-au ajutat sa beneficiez de aceasta experienta si nu in ultimul rind dlui prof Kala care m-a cazat o saptamina pe mine si copilul meu. Cu multumiri ,Ani.

    RăspundețiȘtergere