vineri, 27 octombrie 2017

NOII VOLUNTARI, PASIONAŢI ŞI ACTIVI

Noul grup de tineri voluntari, GLT "Viitorul" Bratca,  au organizat activitatea de duminica, 22 octombrie,  cu seriozitate, cu dorinţa de a fi la înălţimea aşteptărilor pentru Ziua Comună de Acţiune a tuturor grupurilor din AGLT. Au respectat programul, instrucţiunile,  iar copiii participanţi au savurat toate jocurile cu entuziasm şi plini de energie pozitivă. A fost o zi fructuoasă, frumoasă, veselă ,încărcată cu bucurie şi multă fericire. Până la întâlnirea viitoare, pe care toţi şi-o doresc cât mai curând,  copiii vor povesti, prietenilor, colegilor din şcoală, cât de amuzante au fost jocurile, făcându-i să se simtă mai uniţi, mai generoşi, mai solidari, mai responsabili.














MULTICULTURALISM - ÎNTÂLNIRE INEDITĂ ÎN BIBLIOTECĂ

A trecut  aproape o săptămână de  la memorabilul eveniment desfăşurat în biblioteca noastră: întâlnirea cu grupul de migranţi din 9 ţări; India, Moldova, Peru, Irak, R. Dominicană, Siria, Pakistan, Rusia şi Nigeria,  însoţiţi de reprezentanţi ai  Asociaţiei Filantropia Oradea: Pr. Laurenţiu Lazăr şi Marcela Tomuţă,  de colaboratorii din Timişoara. D-l primar, prof. Alexandru Gaboraş a salutat prezenta oaspeţilor în comuna noastră.  Întâlnirea a fost neobişnuit de frumoasă, un schimb  cultural fascinant, o lecţie de istorie, de geografie, de tradiţii,dar şi o lecţie de limba engleză, deosebită, nouă, bogată, pentru tinerii liceeni, însoţiţi de d-na profesor Ioana Sturz . În timp ce pe ecran se derulau imagini care mai de care captivante, tinerii migranţi, unii studenţi la Universitatea din Oradea, un medic din Pakistan, prezentau  trei lucruri interesante  din ţara lor. Şi, pentru că întâlnirea s-a transformat într-un dialog viu ca între prieteni, elevii au dorit să înveţe salutul fiecărui popor pe care îl reprezentau oaspeţii noştri. Atmosfera s-a înviorat, ne-am amuzat cu toţii încercând să rostim şi să memoram o parte din  formulele de salut: sannu ! – Nigeria; namaste ! (ma inchin tie!)-India; ola!-Peru; adios! - R. Dominicană; zdravsvuitie! sau privet! - Rusia. Elevii prezenţi,  încântaţi de această întâlnire  şi-au împărtăşit  impresiile  părinţilor şi prietenilor. Cu prietenii cărţilor, cititorii fideli, retrăim evenimentul, când vin la bibliotecă.
Sukran: mulţumesc – Siria.  Şi noi mulţumim oaspeţilor pentru o zi pe care ne-au făcut-o mai frumoasă, mai bogată, veselă şi interesantă.
















luni, 16 octombrie 2017

MAGICA TOAMNĂ, CALDĂ, PLINĂ DE CULOARE



              "Pe rugul
                toamnei,
                ocupat de
                vrăjitorie,
                frunzele copacilor
                ard."

                        "Magie" de  N. Petrescu - Redi


Da,  avem o toamnă magică, bogată, o simfonie de culori şi parfumuri: de struguri copţi, de gutui aurii, de crizanteme multicolore. Dar, bobocii clasei I, ai d-nei  profesor Irina Negru, sunt o bogăţie care o întrece pe cea a toamnei melancolice. Şi anul acesta, ca şi anul trecut, prichindeii, acum şcolărei avansaţi, au sosit,  la bibliotecă, încărcaţi cu roadele abundente ale "Zânei melopeelor". M-au fermecat cu gingăşia lor, cântecele vesele, cu poeziile închinate fructelor gustoase, legumelor îmbujorate, sau delicatelor flori.  Melodiile toamnei,vocile lor, care au răsunat pe străzile satului, au făcut sa vibreze  sufletele trecătorilor, ale comercianţilor, ieşiţi în stradă să-i admire, ale funcţionarilor din Primărie. Felicitări dragi copii, vouă şi d-nei profesor. Vă mulţumesc şi vă invit la lecturile captivante, bogat ilustrate, care vă aşteaptă pe rafturile fermecate ale bibliotecii, lecturi din poeziile minunate, scrise  de George Topârceanu, căruia, toamna  i-a fost un izvor inepuizabil de inspiraţie:

"Octombrie - a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cânta-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,           
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile….

Întârziată fără vreme
Se plimbă toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers                                           
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urma-i cu surpriza.

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a - ngălbenit, s-a zăpacit
Şi de emoţie - anflorit
A doua oară."
"Octombrie" de  George Topârceanu















marți, 10 octombrie 2017

EDUCAŢIA , PRIORITARĂ






                                                                                                                                 Motto
                                    "Educaţiunea e cultura  caracterului, cultura e educaţiunea minţii."
                                                                                                                             Mihai Eminescu
Am sărbătorit, în sala de lectură a bibliotecii, în 5 octombrie, Ziua Mondială a Educaţiei, împreună cu elevii clasei doamnei profesor  Aurica Novac, clasa a IV-a. Ora s-a desfăşurat  ca un joc, antrenant,  care a solicitat  atenţia, isteţimea copiilor,    îndemânarea, imaginaţia,  bogăţia  vocabularului,  spiritul de observaţie, dar şi capacitatea lor de autodidacţi. Cărţile  şi  dicţionarele  din bibliotecă ,le-au fost de un real folos, fiind  fructificate din plin.
Timpul s-a scurs rapid,dar, copiii  au înţeles  cât de important este să citeşti, să-ţi modelezi  sufletul, să-l îmbogăţeşti, să-l înfrumuseţezi. Au înţeles  cât de important este să fie bine  educaţi de părinţi, de profesori, de fiecare persoană din viaţa lor. Au înţeles că pot învăţa lucruri frumoase de la tot ce există în jurul nostru:      
                                   "Învaţă de la toate, ca toate-ţi sunt surori,
                                     Învaţă de la ape sa ai statornic drum,
                                      Învaţă de la stanca  cum neclintit să crezi,
                                      Învaţă de la nufăr sa fii mereu curat,
                                      Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei,
                                      Şi du-te la furnică  să-i vezi povara ei,
                                       Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.’’
                                                                 " Învaţă de la toate"
                                                                                       de Rudyard  Kipling
Superbul  îndemn la lectură, al poetului nostru, Mihai Eminescu, este şi va fi mereu actual: "Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi înţelepciune."                                                              









duminică, 8 octombrie 2017